O tânără de 17 ani din Jibou, căutată de polițiști după ce a plecat în Olanda
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale desfășoară activități pentru găsirea unei tinere în vârstă de 17 ani, din localitatea Jibou. Conform informațiilor disponibile, în luna februarie a acestui an, tânăra ar fi plecat voluntar în Olanda, iar de atunci nu a mai putut fi contactată de familie și nici de autorități.
Tânăra se numește Elena Rozmalint. Semnalmentele acesteia sunt: 160 cm înălțime, 50 de kilograme, constituție atletică, păr brunet și ochi căprui.
Autoritățile fac apel la cetățenii care pot oferi informații care să conducă la depistarea tinerei să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție. Orice detaliu suplimentar poate fi esențial pentru găsirea acesteia.