Record mondial la București: 20.000 de oameni au stat la cea mai lungă masă din lume
Capitala României a intrat în Cartea Recordurilor după ce 20.000 de persoane s-au așezat, sâmbătă, 12 septembrie, la o masă de 5 kilometri, amplasată în centrul Bucureștiului. Evenimentul a fost organizat în Piața Constituției, iar recordul a fost certificat de un reprezentant Guinness World Records prezent la fața locului.
Potrivit Primăriei Municipiului București, inițiativa a avut atât o dimensiune socială, cât și una caritabilă. Donațiile colectate în timpul evenimentului vor fi folosite pentru construcția primului spital de psihiatrie pediatrică din România. Unitatea medicală urmează să fie ridicată în curtea Spitalului „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din Capitală, în parteneriat cu Fundația Metropolis.
„Așa ceva trăiești o dată-n viață! A fost o atmosferă incredibilă azi, în centrul Capitalei, unde 20.000 de oameni s-au așezat la cea mai lungă masă din lume, de 5 km. Și, da, am bătut recordul mondial! Un reprezentant Guinness World Records, prezent la fața locului, a certificat recordul. Dar nu doar despre asta a fost vorba. Ci despre comunitate, despre solidaritate, despre prietenii care se leagă între oameni care aleg să stea împreună la aceeași masă pentru o cauză nobilă: să contribuie la construcția primului spital de psihiatrie pediatrică din România”, au declarat reprezentanții Primăriei Municipiului București.
Primarul general Ciprian Ciucu i-a felicitat pe organizatorii de la Untold pentru reușita de a-i aduce pe bucureșteni împreună la aceeași masă. „A fost o mare sufragerie astăzi, în Piața Constituției. Așa cum îmi place mie să spun, că vreau să avem un oraș ca o sufragerie, ei bine, a fost, literalmente, un oraș sufragerie!”, a afirmat primarul general.
Pentru eveniment au fost pregătite 20.000 de porții de mâncare, fiind folosite peste 5 tone de alimente. Meniul a inclus preparate tradiționale, deserturi și fructe.