Poezia, tradiție și cântec la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighet

J Nicolae

Poezia a coborât „la firul ierbii” la Sighet. Versuri, tradiție și cântec la Festivalul Internațional de Poezie

Cea de-a treia zi a Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației, ediția a 53-a, a adus împreună literatura, tradiția și muzica, într-un eveniment găzduit de Muzeul Maramureșan.

Programul a inclus dezbaterea „Momente și interferențe literare românești. Două țări, aceeași limbă, o singură literatură: română!”, un dialog dedicat legăturilor culturale și literare construite prin aceeași limbă.

Poeții prezenți au susținut recitaluri și și-au prezentat propriile volume, alături de editori, într-o întâlnire în care cartea și creația au fost în centrul atenției.

Unul dintre momentele speciale ale zilei a venit atunci când poezia a coborât, simbolic, „la firul ierbii”. Versurile s-au împletit cu horile și cântecul tradițional într-un moment folcloric susținut de Ileana Matus, acompaniată de Mihai Chiș, Ioan Dunca și Cornel Costiuc.

Share This Article