O vacanță altfel pentru copiii de la Rivulus Pueris – Pictură pe corp și „salam de biscuiți” reinterpretat
La Centrul Rivulus Pueris, aflat sub egida Direcției de Asistență Socială, vacanța prinde culoare și optimism prin activități pline de zâmbete. Beneficiarii acestui centru au avut ocazia să exploreze bucuria creativității prin pictura pe corp, un exercițiu artistic adecvat vârstei lor, ce a adus un strop de magie în zilele lor. Îmbinarea culorilor cu imaginația și voia bună a transformat această activitate într-un moment memorabil.
Distracția a fost amplificată printr-o reinterpretare a celebrului „salam de biscuiți”. Cu un entuziasm contagios și o curiozitate debordantă, copiii au transformat ingredientele obişnuite într-un desert preparat cu dragoste. Finalul a fost marcat de savurarea acestui nou produs delicios, care a adus și mai multe zâmbete pe fețele lor.
Îi mulțumim cu recunoștință voluntarei Mariana Hote, un cadru didactic dedicat, care a contribuit la această experiență prin implicarea și răbdarea sa. Activitățile organizate de ea și echipa sa au adus nu doar distracție, ci și amintiri de neuitat pentru copiii din Baia Mare.