„`html
O intervenție, o viață nouă: o fetiță s-a născut acasă, cu ajutorul echipajului medical din Poienile de Sub Munte
Un caz medical cu un final fericit a avut loc în cursul zilei de astăzi, în Poienile de Sub Munte, unde un echipaj de tip B2 din cadrul substației locale a intervenit la o gravidă aflată în travaliu.
Solicitarea părea una obișnuită, însă, la sosirea echipajului, cadrele medicale au constatat că bebelușul se grăbea să vină pe lume chiar în locuința mamei. Echipajul s-a mobilizat rapid și i-a acordat femeii sprijinul necesar, asistând nașterea. Micuța a venit pe lume sănătoasă și a primit „primul 10 din viața ei”, spre bucuria tuturor celor implicați.
Atât mama, cât și nou-născuta au fost transportate ulterior la spital, pentru evaluare medicală de specialitate și îngrijirile necesare. Intervenția a fost asigurată de asistent medical Mircea Alina, ambulanțier Bilan Mihai și voluntar Dizțac Loredana.
„Bine ai venit pe lume, fetiță minunată! Să ai o viață lungă, sănătoasă și frumoasă!”, au transmis reprezentanții echipajului.
„`