Elevii protestează faţă de uniforma şcolară obligatorie: merg la cursuri îmbrăcaţi în negru
Elevii din întreaga ţară sunt chemaţi să protesteze, luni, faţă de introducerea uniformelor şcolare obligatorii, participând la cursuri îmbrăcaţi în negru. Acţiunea este organizată la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE), care se opune proiectului de lege adoptat de Senat pe 21 septembrie şi trimis la Camera Deputaţilor pentru votul decisiv.
Reprezentanţii CNE susţin că uniforma obligatorie nu rezolvă problemele reale ale şcolii româneşti şi critică lipsa de consultare a elevilor în procesul decizional. „Şcoala românească are probleme care nu se rezolvă cu acul şi aţa. Inechitatea nu dispare sub o vestă, bullying-ul nu se opreşte dacă purtăm aceeaşi cămaşă, iar apartenenţa nu se coase pe rever”, a transmis Consiliul Naţional al Elevilor.
Potrivit CNE, elevii nu au fost invitaţi la dezbateri şi nu au fost consultaţi, deşi li se cere să se conformeze noilor reglementări. „Ni se pregătesc haine pe măsură, fără să fim întrebaţi. Se pare că, pentru decidenţi, vocea elevilor contează mai puţin decât felul în care arată”, au afirmat reprezentanţii elevilor.
Protestul de luni, 28 septembrie, are loc înaintea votului final din Camera Deputaţilor, iar organizatorii speră că acţiunea va demonstra că elevii au o voce în acest proces legislativ. „Dacă şi tu crezi că uniforma obligatorie nu rezolvă problemele şcolii româneşti, luni, 28 septembrie, vino îmbrăcat în negru la şcoală, în semn de protest. Da, alegem să purtăm aceeaşi culoare. Diferenţa? De data aceasta, noi alegem. Vorbeşte cu colegii tăi, dă mesajul mai departe şi alătură-te protestului. Educaţia nu se repară la croitorie!”, a mai transmis Consiliul Naţional al Elevilor.