Un șofer din Cavnic, reținut după ce a provocat un accident cu o alcoolemie de 3,69 g/l
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cavnic au dispus reținerea unui bărbat de 44 de ani, cercetat într-un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În data de 27 septembrie, oamenii legii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație pe strada Libertății din orașul Cavnic, în urma căruia o persoană a fost rănită.
Din cercetările efectuate a reieșit că bărbatul, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a acroșat un parapet, iar apoi mașina a fost proiectată într-un imobil.
Conducătorul auto a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Testarea pentru consumul de băuturi alcoolice a indicat o valoare de 1,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care la unitatea medicală i-au fost prelevate mostre biologice de sânge.
În urma evaluării probelor biologice, a rezultat că bărbatul care a condus autoturismul avea o alcoolemie de 3,69 g/l alcool pur în sânge.
După administrarea probatoriului, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș, polițiștii au dispus măsura reținerii față de bărbatul în cauză.
Acesta urmează să fie prezentat instanței în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive, iar cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș.