Gică Contra la teatru băimărean!
De cele mai multe ori, mă simt ca un „Gică Contra”. Nu dintr-o plăcere de a contrazice, ci dintr-un reflex simplu: când toți se aliniază într-o direcție, simt nevoia să mă opresc și să privesc mai atent. Caut nu doar greșelile, ci și ceea ce încă funcționează. Vreau să observ dacă, dincolo de zgomotul criticii, mai există ceva de apreciat, ceva care merită să fie înțeles înainte de a deveni ținta distrugerii.
Recent, s-a ridicat un curent ciudat în jurul teatrului băimărean. Este un vânt rece, care nu provine neapărat din lipsa de rezultate, ci dintr-o grabă suspectă de a eticheta și a simplifica. A apărut brusc afirmația că teatrul nu mai este performant, că administrația este slabă, iar o instituție care, până nu demult, era considerată un reper național, ar fi pe cale de dispariție, „la răscruce de vânturi”. Avem impresia că asistăm la o reprezentație prost regizată, unde concluziile sunt expuse înainte de a exista faptele, iar verdictul este pronunțat înainte ca actorii să aibă ocazia să-și spună replicile. O dramă grăbită, în care finalul este anunțat încă din primul act.
Clarific: nu scriu aceste rânduri pentru a apăra sau a acuza, ci din postura unui consumator de teatru. Recunosc că sunt unul dintre spectatorii care intră rar în sală, mult mai rar decât ar merita cu adevărat persoanele care mențin viu acest loc. Totuși, am avut ocazia să văd dincolo de clișeele simple. Îi cunosc pe unii actori, le-am observat pasiunea, răbdarea și bucuria cu care se îndreaptă spre copii, spre elevi, spre comunitate. Am realizat că acești actori nu joacă doar pe scenă, ci și în viața orașului. Atunci mă întreb: chiar discutăm despre o lipsă de performanță?
Da, conducerea a comis greșeli. Este absurd să nu recunoaștem acest lucru. Da, sunt aspecte ce puteau fi gestionate mai bine. Însă, în același timp, aceași conducere a reușit să plaseze Baia Mare pe harta teatrului românesc, aducând premii, participând la festivaluri și câștigând în contexte în care foarte puțini reușesc. A construit, nu s-a limitat doar la administrare. Într-un oraș cu o infrastructură culturală limitată, teatrul a devenit, de multe ori, mai mult decât o simplă entitate culturală. A fost un spațiu pentru evenimente, un loc destinat elevilor, un punct de întâlnire pentru comunitate. Zecile de zile în care scena a fost „împrumutată” nu au fost pierdute, ci o modalitate de a menține clădirea activă pentru comunitate.
A aparut dorința de a compara! Aș dori să aduc în discuție un aspect: Suceava, în prezent, are peste 12.000 de studenți. Baia Mare abia adună 3.000. Să menționez și Botoșani ar putea fi o opțiune, dar o las pentru alții! Din cele mai vechi timpuri, studenții au constituit un procent semnificativ pentru instituțiile de teatru. Mai important însă este să menționăm lipsa tinerilor din Baia Mare și oportunitățile limitate pentru dezvoltare în comunitate. Trebuie să luăm în considerare toate aceste aspecte! Este asemănător cu o piesă în care distribuția se schimbă, dar așteptările rămân constante. În timp ce publicul, din ce în ce mai rar prezent, este totuși invitat să aplaude cu aceeași entuziasm.
Și mai este un aspect important. Observ că cele mai aspre critici vin, adesea, de la distanță, din partea celor care au plecat. Judecă orașul fără să mai simtă pulsul lui, devenind mari critici când realitatea este deja în spate. Nu spun că nu au dreptul să-și exprime opinia. Nici nu contest că, în unele privințe, au dreptate, dar, poate ar fi mai constructiv să-și revizuiască propria calitate de spectator față de comunitatea din care au făcut parte! Ar fi mai benefic.
Teatrul nu este un produs ideal. Este ca o reprezentație live, unde emoțiile pot fi mai puțin controlate, unde decorurile pot scârțâi, dar tocmai aceste imperfecțiuni îi dau autenticitate. Poate că Teatrul din Baia Mare nu a avut întotdeauna cei mai buni manageri. Totuși, are și va avea mereu artiști extraordinari! Oameni care au muncit toată viața pentru această scenă, care au construit, nu doar au criticat. În loc să ne concentrăm pe găsirea de vinovați, ar fi mai benefic să ne întrebăm ce putem construi în viitor. Altfel, putem transforma totul într-o dramă inutilă, lipsită de public și sens.
În concluzie, dacă cineva își dorește cu insistență „capul” directorului, măcar să-i oferim dreptul la o ultimă dorință. Sunt încrezător că nu ar cere funcții, scuze sau revanșe, ci ar dori, pur și simplu, ca teatrul băimărean să crească și să performeze. O afirm din postura unui critic care nu s-a ferit să expună adevărul! Critica, însă, nu este echivalentă cu demolarea. Când este onestă, ea reflectă dorința de a îmbunătăți. Cinste directorului! Cinste actorilor! Cinste tuturor celor care lucrează din umbră! Și faceți bine, nu uitați să-i întrebați și pe ei, înainte de a lansa critici!
Andrei BUDA
